Seminarul Teologic l-am cunoscut în toamna lui 2001, ca profesor, însă curiozitatea mea nu  s-a limitat doar la acest aspect al profesoratului şi am căutat să aprofundez mai în adâncime relaţia mea cu Biserica. Aşa se face că am cunoscut oameni importanţi care m-au ajutat să mă integrez în sistem, de unde şi uşoara mea tendinţă de a exagera pozitiv lucrurile, de care însă am scăpat pe parcurs, rămânând cu ce este bun şi util.

Ca să mă acomodez relativ bine, am făcut o paralelă între Biserică şi Armată, două instituţii foarte respectate în familia mea, atitudine care s-a transmis din generaţie în generaţie. Mi-am zis că preotul este militarul lui Hristos, iar arma sa este rugăciunea.

Disciplina dobândită în armată, de unde am păstrat unele dintre cele mai plăcute amintiri,  mi-a prins bine în noul context. Multe dintre articolele mele de credinţă, publicate pe Altermedia România, se datorează în bună măsură contactului meu nemijlocit cu Biserica, prin participarea la Sfânta Liturghie, la Taina Sfântului Maslu, discuţiile avute cu anumiţi preoţi şi studiul individual al cărţilor de învăţătură, care m-au atras într-un mod cu totul special, deoarece îmi stârneau interesul pentru nou, pentru credinţa mea ca om: Dogmatica, Erminia picturii bizantine, Istoria Bisericii Universale.

Noaptea citeam şi ziua scriam, pendulând între casă şi seminar. Desigur că anumite motive de ordin personal m-au împiedicat să urmez o facultate de teologie, dar, decât să-L sfidez pe Dumnezeu, fără să am chemarea de cuviinţă, mai degrabă am preferat să iau apărarea celor sfinte, prin câteva articole deja publicate, altele în curs de apariţie sau să colaborez cu Biserica, ca instituţie. Foarte mult mi-au captivat si retinut atenţia Operele Sfinţilor Părinţi, de unde mi-am însuşit multe învăţăminte trainice pe care le aplic în viaţa cotidiană. Ajung acasă după o noapte petrecută la seminar şi înainte de a începe cealaltă parte a zilei, citesc o rugăciune. E ceva care mă întăreşte mental şi mă face un om liber în gândire.

Scriitorii mei favoriţi, din această categorie, sunt: Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie de Nyssa şi Sfântul Efrem Sirul. Nu cred că m-a atras vreodată un autor român, poet sau scriitor, mai mult decât personalitatea acestor mari Sfinţi Părinţi. Sunt singurele opere care nu mă plictisesc şi nu mă obosesc, oricât de mult le-aş relua lecturarea de la un capăt la celălalt. Descopăr noi adâncimi nebănuite ale Ortodoxiei, căci fără de Sfinţii Părinţi, alunecăm în panta deznădejdii sectare. Ei sunt calea de înţelegere a Legii Vechi şi a celei Noi. Iată deci că Seminarul Teologic sădeşte credinţa în mine, astfel că atunci când îl voi părăsi, el va rămâne o permanenţă prin disciplina pe care o voi aplica în viaţa de zi cu zi, la serviciu, în familie, în societate. Cele ce am învăţat în seminar nu se vor şterge: credinţa, rugăciunea, smerenia, buna cuviinţă. Ele se vor converti în alte forme de manifestare de la treapta ecclesiastică, înapoi spre cea laică, dar de data aceasta ca un om pe deplin transformat lăuntric.

Adrian Popovici